Ai simțit vreodată că vorbești, dar nimic nu se leagă cu adevărat?

... Dai din cap, zâmbești, răspunzi politicos, dar undeva în adâncul tău simți că ceva lipsește.

Sau poate ai avut o relație – personală sau profesională – care părea „corectă” la suprafață, dar în care nimic nu trecea dincolo de politețuri?

Adevărul este că mulți dintre noi trăim astfel de momente.

Intrăm într-un ciclu de discuții superficiale.
... Joining-ul – acel schimb inițial de zâmbete și cuvinte care pare sigur, dar nu te duce prea departe.
... Uneori, aceste momente durează câteva minute. Alteori, ani întregi.

De ce?
Pentru că este confortabil. Familiar. Și, uneori, pentru că ne e teamă de ce urmează.

Am avut și eu momente în care simțeam că discuțiile mele cu ceilalți nu duceau nicăieri.

… Eram acolo, prezent, în conversație, dar totul părea să se învârtă în jurul unor politețuri, fără să ajungem vreodată la ceva real. Știi genul acela de discuții, nu? În care fiecare rămâne la suprafață, de teamă să spună ceva greșit sau să lase să se vadă prea mult din el însuși.

La început, nu realizam de ce mă simt așa. Dar cu timpul, am început să observ un tipar.

Totul începea cu joining-ul.

Joining-ul este primul pas în orice relație. Este momentul în care două persoane se întâlnesc și încep să se conecteze. De cele mai multe ori, aici se creează un spațiu sigur – sau cel puțin pare sigur. E un schimb de politețuri, de „cum e vremea?”, de discuții generale care nu te duc prea departe, dar nici nu deranjează.

Uneori, joining-ul durează câteva minute. Alteori, poate dura zile. Și, în anumite cazuri, poate dura ani întregi. De ce?

Pentru că este confortabil. Este familiar. Și, uneori, pentru că nimeni nu îndrăznește să facă pasul următor.

Dar de ce nu facem pasul următor?

Ei bine, în multe dintre aceste conversații apare o capcană: "bârfa".

"Bârfa" ne oferă iluzia unei conexiuni rapide. Vorbim despre alții, găsim un subiect comun și simțim că ne apropiem. Dar adevărul este că "bârfa" ne menține blocați în superficialitate. Este o conversație care consumă energie fără să construiască nimic.

"Bârfa" e ca un fel de cerc fără ieșire. Spui ceva despre altcineva, primești o reacție, și te întorci la început. Nimic nu se schimbă, nimic nu evoluează. Doar rămâi prins(ă) acolo, între joining și o prezentare de suprafață.

După joining ar trebui să urmeze prezentarea.

Este momentul în care ne definim:
„Eu sunt…”, „Mă numesc…”, „Fac asta…”.

Pare un pas înainte, dar dacă nu știm să trecem mai departe, rămânem blocați. Ne repetăm rolurile, ne reintroducem, dar nu mergem mai profund. Și știi ce am observat?

De multe ori, asta se întâmplă pentru că urmează un moment dificil: stabilirea regulilor și a limitelor și suntem și prinși în multiplele roluri pe care le avem în viața noastră.

Regulile și limitele sunt adesea punctul în care conversațiile se blochează.

De ce?

... Uneori nu avem cuvintele potrivite pentru a le formula.

... Alteori ne e teamă de reacțiile celuilalt – de respingere, de supărare sau chiar de conflict.

... Sau poate că nici măcar noi nu suntem siguri ce vrem cu adevărat.

Și mai este un motiv, unul subtil, dar foarte real:

Acesta este spațiul în care cel care este obișnuit să-și afirme scopurile, regulile și limitele își exercită influența aproape instinctiv.

... În acel moment, el/ea preia conducerea conversației.

... Direcționează discuția spre propriile obiective și interese, poate fără să-și dea seama că echilibrul se pierde.

Iar celălalt, cel care nu are claritate sau curajul de a-și exprima propriile limite, are doar două opțiuni:
... fie renunță, simțindu-se copleșit și retrăgându-se,
... fie se lasă condus în acea direcție, chiar dacă nu îi este benefică.

Acesta este momentul în care dinamica conversației se schimbă.
Nu mai este un spațiu de echilibru... devine o situație în care unul dintre participanți decide neintenționat direcția.

Lipsa clarității și a limitelor transformă o conversație, care ar putea fi o punte de conexiune autentică, într-un teren în care deciziile se iau unilateral.

Pentru mine, a fost esențial să învăț să-mi cunosc limitele, să știu ce îmi doresc și să-mi exprim clar regulile. Doar atunci conversațiile mele au devenit mai echilibrate și relațiile mele mai autentice.

Și atunci ne întoarcem la joining.

... la discuțiile de suprafață... la politețuri... la bârfa care oferă confort pe termen scurt, dar nu construiește nimic real.

Am trăit asta de multe ori. Și, sincer... era obositor. Îmi dădeam seama că... în adâncul meu, îmi doream să merg mai departe. Să construiesc relații mai autentice. Dar nu știam cum.

Schimbarea a început când am învățat să pun întrebarea „De ce?”.

De ce sunt aici?
De ce simt nevoia să vorbesc despre altcineva?
De ce îmi este frică să spun ce vreau cu adevărat?

Încet, am început să văd lucrurile mai clar. Nu a fost ușor. Uneori, când încercam să stabilesc limite sau să formulez reguli, ceilalți se simțeau incomodați. Alteori, eu mă simțeam nesigur(ă). Dar cu fiecare pas, am învățat ceva nou.

Ce am descoperit?

Că adevărata conexiune apare atunci când sparg zidurile. Când renunț la măști. Când am curajul să spun ce simt, ce am nevoie și ce așteptări am, fără să încerc să controlez reacția celuilalt.

Acum, relațiile mele sunt diferite.

Poate te întrebi: de ce îți spun toate astea?

Pentru că ceea ce am descoperit nu doar că mi-a schimbat relațiile personale, ci și cele profesionale.

În relația cu pacienții, am învățat că exprimarea clară a regulilor și limitelor aduce mai multă încredere și respect reciproc. Pacienții știu la ce să se aștepte, iar eu reușesc să îmi mențin autenticitatea și profesionalismul.

Cu colegii și colaboratorii, aceste principii au transformat dinamica echipei. Comunicarea a devenit mai clară, colaborările mai armonioase, iar relațiile mai echilibrate.

Nu este întotdeauna ușor. Vor fi momente în care vei simți disconfort sau te vei teme de reacțiile celorlalți. Dar îți spun din propria experiență: MERITĂ.

Și da, limitele se pot negocia. Este un proces care necesită deschidere, ascultare și respect reciproc. Dar despre cum să negociezi limitele voi vorbi într-un alt email viitor.

Până atunci, data viitoare când simți că o conversație stagnează, pune-ți întrebarea „De ce?”. Îndrăznește să spui ce simți și să trasezi limitele care contează pentru tine.

Pentru mine, asta a fost cheia care mi-a transformat relațiile.

Poate fi și pentru tine.

Cu claritate și încredere,
Răzvan.